Ce înseamnă "Greutate volumetrică sau dimensională" pentru colete Anglia Romania?

Cabritur, ca și oricare alt transportator intern și internațional de colete, are o capacitate de transport limitată pentru transportul coletelor Romania Anglia și retur, în funcție de volumul specific maxim și/sau tonajul specific maxim ale autovehiculului care efectuează transportul Anglia Romania. Pentru acoperirea cheltuielilor aferente transportului și pentru rentabilitate, trebuie să existe un raport echitabil între volumul unui colet și greutatea acestuia.

Formula de calcul volumetric pentru colete Anglia RomaniaDe exemplu, un autovehicul are capacitate de transport de 1.5 tone și volum de încărcare de 6 metri cubi. Dacă am încărca în autovehicul saltele sau vată de sticlă pentru construcții, am ocupa întreg spațiul de încărcare al autovehiculului cu o greutate a coletelor de doar 300 de kilograme, greutate care reprezintă mai puțin de un sfert din capacitatea de transport în tone a autovehiculului, respectiv 1.5 tone. Prețul pentru aceste 300 de kilograme de colete, calculat per kilogram, dar care au ocupat tot volumul fizic de încărcare, nu acoperă nici măcar costul carburantului folosit la transportul pachetelor din Anglia în Romania. Cheltuielile operaționale înseamnă costul carburantului, leasing auto, prețului traversării Canalului Mânecii cu trenul sau cu bacul, vinietele și cheltuielile de tranzit pentru Romania, Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Franta, Marea Britanie, taxele și impozitele aferente societății comerciale, costul licențelor de transport, costul clasificării autovehiculelor, costurile asigurării internaționale de persoane, bagaje și colete, salariile conducătorilor auto profesioniști și ale personalului auxiliar și nu în ultimul rând, profitul societății comerciale.  

Orice societate de curierat, indiferent că se numește Cabritur, Urgent Cargus, Fan Courier, DHL, TNT, UPS, FEDEX, DPD, folosește greutatea volumetrică atunci când este cazul, pentru serviciile de coletărie sau curierat. Vei auzi în mod frecvent termenul de greutate volumetrică sau dimensională. Este foarte posibil ca uneori să ai de expediat un colet de dimensiuni mari, dar foarte ușor, pentru care greutatea volumetrică depăşeşte masa acestuia. În astfel de situaţii, costul transportului se calculează raportat la volumul coletului. Se ignoră greutatea fizică obținută prin cântărire și se măsoară cu ruleta dimensiunile coletului, lungime, lățime, înălțime. Aceste date se introduc în formula de calcul de mai jos:

(lungime cm x lățime cm x înălțime cm) / divizor = greutate volumetrică sau dimensională

Explicația formulei de calcul:  Lungime, lățime, înălțime sunt laturile coletului în centimetri iar "divizor" este factorul de conversie volumetrică stabilit de firma de curierat. Firme ca DHL, UPS, TNT, DPD, FEDEX folosesc ca divizori numerele 6000, 5000, 4000 în funcție de felul serviciului și urgența expediției, rezultând prețuri mari pentru transportul coletelor voluminoase.

Cabritur folosește ca baza de calcul (când este necesar stabilirea prețului în funcție de greutatea volumetrică sau dimensională) divizorul 7000, rezultând prețuri mult mai mici decât ale altor firme concurente.

Exemplu: Pentru o cutie destul de mare și ușoară cu laturile măsurate de 90 cm x 60 cm x 40 cm,  cu greutate cântărită de 15 kg, greutatea volumetrică este următoarea: 90 x 60 x 40 / 7000 =  30.85 kg, rotunjit 31 kg. În acest caz se ia în calcul această greutate de 31 kg, obținută prin calcul, conform formulei de mai sus, ca fiind mai mare decât cea reală cântărită de 15 kg, iar prețul pe kilogram se va înmulți cu greutatea dimensională de 31 kg pentru a calcula costul de expediție al coletului.

Noutăți

Rețele sociale

Contact

Copyright © 2011-2017 Cabritur s.r.l.
Str. Constantin Brâncoveanu nr. 4
727460 Rădășeni - Suceava
CUI: RO29237693 Nr. R.C.: J33/948/2011
Proudly made by ACI