Începând cu data de 01 ianuarie 2022, coletele trimise de către o persoană fizică din Marea Britanie către o persoană fizică din România sau coletele trimise de către o persoană fizică din România către o persoană fizică din Marea Britanie trebuie să fie însoțite de o declarație vamală completată și semnată de către expeditorul coletelor.
Puteți descărca modelul de declarație în format PDF accesând acest link. Formularul este în limbile engleză și franceză și trebuie completat cu litere de tipar de către expeditorul coletelor și semnat de către acesta. Formularul este interactiv, poate fi completat pe calculator și imprimat sau poate fi imprimat gol și apoi completat.
Conform legislației în vigoare privind trimiterile poștale fără caracter comercial între un expeditor persoană fizică dintr-o țară membră a Uniunii Europene către un destinatar persoană fizică dintr-o țară din afara Uniunii Europene sau dintre un expeditor persoană fizică dintr-o țară din afara Uniunii Europene către un destinatar persoană fizică aflat în Uniunea Europeană, pot apărea, după caz, următoarele taxe:
- pentru coletele fără caracter comercial cu valoare declarată mai mică de 45 euro nu se percep taxe vamale și nu se plătește T.V.A.;
- pentru coletele fără caracter comercial cu valoare declarată între 45 de euro și 150 de euro nu se percep taxe vamale dar se plătește T.V.A. 20% din valoarea declarată;
- pentru coletele fără caracter comercial cu valoare declarată mai mare de 150 de euro se percep taxe vamale și se plătește T.V.A.
Pentru informații detaliate accesați acest link către pagina oficială A.N.A.F. - Direcția Generală a Vămilor.